Quantcast
Channel: Interetnica.ro
Viewing all articles
Browse latest Browse all 256

Institutul Cultural „Yunus Emre”, la împlinirea a 10 ani de activitate

$
0
0

La împlinirea a 10 ani de activitate, Institutul Cultural Turc „Yunus Emre” a organizat o serie de evenimente artistice în diferite țări, două dintre ele desfășurându-se în România. În zilele de 30 și 31 iulie, la Constanța și București,  Orchestra de Muzică Populară „Kazahstan Tattimbet”, Ansamblul de dansuri „Akku” și soliști din lumea turcică au susținut spectacole prin intermediul cărora au promovat atât cultura din spațiul turcic, dar și legăturile culturale româno-turce.

Spectacolele au fost organizate în colaborare cu Organizația Internațională a Culturii Turce (TÜRKSOY) și cu sprijinul Ministerului Culturii și Turismului din Turcia, Ambasadei Republicii Turcia la București, Ambasadei Republicii Azerbaidjan în România, Ambasadei Republicii Kazahstan în România, Ambasadei Republicii Turkmenistan în România, Anadolu Automobil Rom, Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Uniunii Democrate Turce din România și Radio T.

Artiștii au interpretat muzică din diferite zone ale lumii turcice, urmărind să scoată în evidență strânsa legătură care se formează între popoare prin intermediul artei. Același obiectiv l-au avut și membrele ansamblului de dansuri „Akku”, ele punând în valoare mesajul muzical prin prisma coregrafiilor și a costumelor prețioase. Cât privește orchestra din Kazahstan căreia i-a revenit sarcina de a marca atât în România, cât și la Istanbul (Turcia), printr-un spectacol susținut în data de 29 iulie, împlinirea a 10 ani de activitate a Institutului Cultural „Yunus Emre”, aceasta s-a remarcat prin interpretarea cu instrumente tradiționale proprii a unui repertoriu variat, provenind din diferite țări, din care nu a lipsit nici binecunoscuta melodie „Ciocârlia”, probabil deloc întâmplătoare alegerea având în vedere că există opinii în mediul artistic care susțin că melodia ar proveni din Asia Centrală, ea fiind la bază o melodie de dans pe care o tânără imită mișcările ciocârliei, dans cunoscut sub numele de Tım-tım. În spațiul cultural românesc, melodia „Ciocârlia” este interpretată cu predilecție la nai și la vioară, fără a se pune accent pe funcția dansantă.

Potrivit site-ului oficial, Institutul Cultural „Yunus Emre” a luat ființă în anul 2007, sub forma unei fundații, iar din anul 2009 a început să funcționeze ca o instituție de cultură. În prezent, institutul, cu sediul la Ankara (Turcia), are 58 de centre culturale deschise în 48 de țări, obiectivul acestuia fiind promovarea limbii și culturii turce. În România, cele două centre „Yunus Emre” care funcționează la București și Constanța s-au deschis în toamna anului 2011.

În afară de Turcia și România, împlinirea a 10 ani de activitate a Institutului Cultural „Yunus Emre” a mai fost marcată prin evenimente culturale și în Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Croația și Portugalia, țări în care a susținut concerte Corul de Tineret al Organizației Internaționale a Culturii Turce (TÜRKSOY).


Viewing all articles
Browse latest Browse all 256

Latest Images

Trending Articles